BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink

Intoxicaţia cu Ionofori

SPECIILE CELE MAI AFECTATE Rumegatoare mari, Rumegatoare mici, Canide, Ecvine
PROGNOSTIC Rezervat
ETIOLOGIE Ionoforii sunt compuşi biologic activi, polieterici, produsi de fungi saprofitici (mai ales de Streptomyces cinnamonensis), şi sunt folosiţi ca anticoccidiene şi aditivi alimentari pentru stimularea creşterii.
Alte utilizări ale ionoforilor includ reducerea balonării, acidozei, prevenirea emfizemului pulmonar la bovine etc.
La rumegatoare, ionoforii cresc producţia de acid propionic de la nivel rumenal şi sunt folositi în hrană, în concentraţii de 5-30 ppm, pentru a creşte eficienţa furajelor cu 10-20%.

Reprezentanţi: Monensin, Lasalocid, Salinomicină, Narasin, Valinomicină, Nystatin.

Riscul de intoxicaţie cu ionofori creşte în următoarele situaţii:
  1. supradozare
  2. omogenizare imperfectă
  3. administrare greşită la speciile la care ionoforii sunt contraindicaţi (cai, curci, câini)
  4. potenţarea acţiunii toxice în urma administrării concomitente cu unele medicamente precum eritromicină, tiamulin, sulfonamide

PATOGENEZA Ionoforii sunt substanţe antibiotice, având de asemenea capacitatea de a transporta ionii metalelor alcaline prin membranele celulare (transportă selectiv ionii de sodiu si de potasiu, de la nivel celular în spaţiul intercelular şi invers).
Absorbţia este redusă la concentraţii terapeutice iare eliminarea se face în principal prin fecale.
Ionoforii perturbă mecanismul care reglează transportul potasiului la nivelul membranei mitocondriale, inhibă hidroliza ATP, reduc producţia energetică celulară şi determină leziuni mitocondriale.

De asemenea, ionoforii perturbă transportul calciului prin modificarea cantităţii de sodiu de la nivelul transportorilor din membranele celulare, ducând la acumularea calciului în celule şi mitocondrii şi la moarte celulară.

Cele mai frecvente forme de intoxicaţie sunt acută şi subacută. Caii se pot intoxica cosumând furaje cu 100 ppm Monensin (nivelul folosit în furajele pentru găini) şi pot muri la concentraţii de 300 ppm (nivelul întâlnit în premixuri). La bovine, intoxicaţii au aparut când s-a cosumat o cantitate de furaj reprezentand 1,6% din greutatea animalului, cu o concentratie de Monensin de 50-160 ppm.
MANIFESTĂRI CLINICE

La ecvine

  1. reducerea apetitului până la anorexie, nelinişte şi transpiraţii profuze, intermitente
  2. poliurie urmată de oligurie.
  3. ataxie progresivă (la 12-36 ore de la expunere), se instalează pareza trenului posterior şi alternări între decubit şi încercări de staţiune patrupodală
  4. tahicardie, hipotensiune, hiperventilaţie, dispnee (semne terminale în evoluţia clinică, indicând un prognostic grav)

La bovine

  1. anorexie (la 24-36 ore postingestie), depresie, slăbiciune, ataxie, dispnee şi diaree (la 36-48 ore
  2. bovinele care se remit pot muri în perioade de efort sau când sunt expuse la temperaturi foarte mari
  3. intoxicaţia subacută evoluează cu reducerea funcţiei cardiace

La canide

  1. ataxie, slăbiciune musculară a trenului posterior, cvadriplegie şi paralizia muşchilor respiratori.


TABLOUL LEZIONAL Muşchii cardiaci şi scheletici sunt palizi, ventriculii dilataţi cu peteşii şi echimoze sau chiar zone necrotice alb-gălbui în miocard, iar histologic se constată degenerare focală a miocitelor şi modificarea arhitecturii miofibrilare. La bovine se mai pot întâlni şi hidrotorax, ascită şi edem pulmonar.

TRATAMENT

Măsuri generale de decontaminare

  1. reducerea absorbţiei prin administrarea de purgative saline, uleiuri minerale (la cal) şi cărbune activat

Tratament simptomatic (nu există antidot specific)

  1. se administrează fluide şi electroliţi pentru corectarea hematocritului, a potasiemiei si a calciemiei
  2. tratament precoce cu vitamină E, seleniu şi potasiu


OBSERVAŢII