ETIOLOGIE
Clorura de sodiu se prezintă sub formă de cristale incolore, cubice, care formează o reţea ionică.
Majoritatea nutreţurilor sunt sărace în sodiu şi clor, de aceea animalele trebuie să primească zilnic un supliment de sare.
Astfel, sarea de bucătărie se poate administra sub formă de bulgări (la discreţie), la bovine, ovine şi cabaline, sub formă măcinată la toate animalele, amestecată în hrană, sau sub formă de brichete. Sub formă de saramură, în concentraţie de 1,5% se poate împrăştia pe păşune, pentru ovine şi bovine. Lipsa clorurii de sodiu din hrană produce tulburări cronice digestive, manifestate prin sindromul de pică, care atrage după sine slăbirea progresivă a animalelor în cauză.
În terapeutică, clorura de sodiu se întrebuinţează ca antidot în unele intoxicaţii, în colici la cal, în atonia rumenului, metrite, vaginite, ca diuretic, anticoagulant, vomitiv (la carnasiere şi suine).
Intoxicaţia cu clorură de sodiu se poate produce astfel:
• Ingestie accidentală de sare folosită pentru dezgheţarea drumurilor, depozitată incorect.
• Regim alimentar prea bogat în clorură de sodiu, coroborat cu lipsa sau insuficienta disponi-bilitate a apei potabile.
• Ingestie de sare peste limitele toxice în cazul venirii în contact a animalelor cu sare la discreţie, dupa o lungă perioadă de lipsă a acesteia din raţie.
• Administrarea în raţie a apei rezultate din spălarea diferitelor alimente sărate (brânză, peşte, murături ).
PATOGENEZA
Toxicitatea clorurii de sodiu se datorează în principal ionului de sodiu. Excesul acestuia determină modificări fizico-chimice şi în special perturbări ale presiunii osmotice şi a schimbului de ioni. Ca urmare se vor produce tulburări ale echilibrului apei între cele două compartimente - intra şi extracelular. Sodiul cauzează hiperosmolaritate extra-celulară, iar restabilirea stării osmotice normale se face prin difuzarea apei din celule în spaţiul extracelular.
Astfel, clorura de sodiu administrată în cantităţi mai mari decât necesarul organismului, şi mai ales în lipsa apei, are local o acţiune iritativă datorită deshidratării ţesuturilor (“purgativ al ţesuturilor “) determinând leziuni inflamatorii şi necrozante. Efectul general este producerea unei puternice senzaţii de sete, mărirea peristaltismului intestinal, poliurie, vomismente în urma iritării centrului reflexogen al mucoasei gastrice şi importante semne meningo-encefalice.
Toxicitatea clorurii de sodiu este dependentă de aportul de apă. În cazul unui aport crescut de sare, dar în condiţiile unui aport corespunzător de apă şi a stării de funcţionare normală a sistemelor depurative, excesul de sare este eliminat pe cale renală şi digestivă.
Există însă şi situaţia inversă – un consum de sare în limite normale dar absenţa totală sau prezenţa insuficientă a apei potabile în dietă. În acest caz se poate vorbi despre o intoxicaţie relativă, cu aceeaşi simptomatologie.
Exitusul apare ca urmare a deshidratării ţesuturilor şi acumulării în encefal a unei mari cantităţi de Sodiu. Dacă în urma unei intoxicaţii severe cu sare se revine prea rapid la aportul normal de apă, în cazul rumegătoarelor poate apărea polioencefalomalacia.
Dozele toxice pentru administarea orală sunt: ovine 6 g/kg, canide 4 g/kg, bovine, ecvine, suine 2 g/kg. Procentual, din totalul dietei, sarea nu trebuie să depăşească 1,5-2% la rumegătoare şi 0,25% la carnasiere, suine şi păsări.