ETIOLOGIE
Ricinus communis
Ricin, Palma lui Christos (pop.)
Castor oil bush, Palma Christi (engl.)
Ricinul este o plantă ierbacee, înaltă de 1-2,5 m, cu frunze palmat lobate iar fructul este o capsulă care conţine seminţe cu suprafaţa colorată mozaicat.
Ricinul este cultivat pentru uleiul din seminţe, în scop decorativ, dar creşte şi prin grădini nelucrate, pe lângă garduri.
Intoxicaţia se produce prin consumul boabelor sau turtelor de ricin. Toate animalele se pot intoxica, cel mai sensibil fiind calul.
Din grupa plantelor care conţin toxalbumine mai fac parte Robinia pseudacacia (Salcâmul, conţine robina şi robitina) şi Vâscum album (Vâscul, conţine vâscotoxina).
PATOGENEZA
Principiul toxic este toxalbumina numită ricina (esterul metilic al acidului ricinic) şi este localizat numai în albumenul seminţelor.
Toxalbuminele sunt molecule mari, încadrate chimic în grupa glicoproteinelor. Sunt foarte toxice, însă nu se absorb foarte bine pe cale digestivă. Numeroase celule din organismul animalelor conţin receptori pentru anumite toxalbumine, care dau reacţii similare celor produse de albumine, inclusiv manifestări antigenice.
Ricina acţionează prin iritarea puternică a mucoasei intestinale, excitarea şi depresarea sistemului nervos, vasodilataţie locală, edeme, limfangite.
Doza letală este de 1g seminţe pe kg. Ingestia unei singure seminţe, mai ales dacă este şi mestecată, poate ucide un câine de talie medie.
Prin injectarea repetată a unui extract de boabe de ricin se pot obţine anticorpi de protecţie.