ETIOLOGIE
Atropa belladona (lat.)
Măseraliţă, Împărăteasa, Cireaşa lupului (pop.)
Deadly nightshade, Great morel, Dwayberry, Devil’s cherries (engl.)
Mătrăguna creşte în regiunea deluroasă şi montană; este frecventă în pădurile de fag, în locuri umede, umbroase. Este o plantă perenă, cu tulpină înaltă de 1-1,5 metri, ramificată.
Frunzele sunt ovale, catifelate, peţiolate, cu margini drepte, de culoare verde închis şi acoperite cu perişori. Florile sunt de culoare violet-cafeniu, în formă de clopoţei iar fructul seamănă cu o cireaşă lucioasă, neagră, cu gust dulceag-amar. Înfloreşte în perioada iulie-august.
Intoxicaţia este rară, apărând în urma consumului direct al fructelor sau al furajelor contaminate. Animalele de companie pot fi ţinta otrăvirilor deliberate.
Intoxicaţiile cu Datura stramonium (Ciumăfaie, Laur) şi Hyosciamus niger (Măseraliţă) au simptomatologie şi tratament asemănător, având aceiaşi principii toxici activi.
PATOGENEZA
Principii toxici: hiosciamina (prin uscare se transformă în izomerul său dextrogir), atropina, scopolamina, beladonina, hioscina şi nicotina.
Aceştia se găsesc în toate părţile plantei, dar cele mai toxice sunt seminţele.
Hiosciamina şi atropină sunt alcaloizi care acţionează asupra sistemului nervos vegetativ ca parasimpaticolitice prin blocarea receptorilor colinergici şi asupra sistemului nervos central, iniţial excitant, apoi deprimant.
Toxicitatea plantei este maximă în momentul coacerii fructelor. Principii toxici nu sunt distruşi prin conservare sau uscare.
Doza toxică este de 120-180 g frunze uscate la cal, 60-90 g rădăcini şi 60 g frunze la rumegătoarele mari.
Alcaloizii din mătrăgună trec în laptele matern.