Toxicoze în Medicina Veterinara

Intoxicaţia cu Etilenglicol (antigel)

SPECIILE CELE MAI AFECTATE Canide, Feline

PROGNOSTIC Intoxicaţia cu etilenglicol are sfârşit letal în cazul în care pacienţii nu sunt diagnosticaţi şi trataţi prompt. La câini, mortalitatea este de 60-70%, iar la pisici de 80-90%.

ETIOLOGIE Etilenglicolul sau 1,2-etandiolul este din punct de vedere chimic un alcool dihidric, obţinut industrial. Din punct de vedere fizic, etilenglicolul este un lichid vâscos, incolor, inodor, cu gust dulce, foarte solubil în apă şi solubil în alcool şi acetonă.

În amestec cu apa este folosit ca anticongelant pentru radiatoarele automobilelor datorită proprietăţilor acestuia de a nu îngheţa la temperaturi joase.

Etilenglicolul este folosit, de asemenea, pentru conservarea embrionilor, la producerea poliesterului, ca solvent în industria vopselelor şi plasticului, ca ingredient al soluţiilor de developare fotografică, a lichidului de frână şi a uleiului de motor, a cernelurilor şi protectorilor pentru lemn.

Intoxicaţia cu etilenglicol se produce de obicei accidental, principala sursă de toxic fiind reprezentată de antigelul folosit în radiatoarele autovehiculelor în compoziţia căruia etilenglicolul intră în procent de 95%.
Incidenţa intoxicaţiei înregistrează o creştere semnificativă primăvara şi toamna, căpătând un caracter sezonier datorită folosirii antigelului mai frecvent în aceste anotimpuri.
Gustul dulce şi plăcut al soluţiilor cu etilenglicol şi accesul nestingherit al animalelor în garaje sau în depozite unde există recipiente cu antigel lăsate fară capac constituie factori de risc.

PATOGENEZA Etilenglicolul ingerat se absoarbe repede la nivelul tractusului digestiv şi va fi egal distribuit în apa tuturor ţesuturilor datorită hidrosolubilităţii acestuia.

Acţiunea toxică a etilenglicoliului se realizează pe două căi.

1. Substanţa nemodificată produce iritaţie gastrointestinală, creşterea osmolarităţii serice, pătrunde în lichidul cerebro-spinal şi induce efecte narcotice şi euforice iar în final exercită acţiune depresivă asupra sistemului nervos central

2. Etilenglicolul este biotransformat în metaboliţi foarte toxici, reprezentaţi de acidul glicoxilic şi acidul oxalic (cu toxicitate mai ridicată decât cea a substanţei iniţiale) care determină acidoză metabolică severă, iar oxalatul de calciu ca produs final determină blocarea tubilor renali cu apariţia uremiei şi insuficienţei renale acute.

Intoxicaţia apare şi se poate termina prin moarte în urma ingerării unor doze de 2-4 ml/kg. greutate vie la pisici, 4-5 ml/kg la câine, 7-8 ml/kg la păsări şi între 2 până la 10 ml/kg greutate vie la taurine.

MANIFESTĂRI CLINICE

Apariţia precoce sau tardivă a semnelor clinice este dependentă de doza ingerată. Ingerarea unei cantităţi, cât mai aproape de doza letală induce exprimarea clinică în 30 minute post ingestie, iar dozele mai mici pot prelungi timpul de manifestare clinică până la 4-6 ore.

Semnele nervoase (în special la câine): agitaţie, ataxie, incoordonare în mers, convulsii, fasciculaţii musculare şi scăderea reflexelor, paralizie, depresie nervoasă şi comă.
Semnele digestive: vomă şi vomituriţie, ulcere bucale, hipersalivaţie, colică şi durere abdominală, anorexie
Semnele cardio-respiratorii: tahicardie, hipertensiune, tahipneea, cianoză.
Semnele renale la început sunt reprezentate de poliurie apoi oligurie şi chiar anurie în insuficienţa renală acută. Rinichii sunt adesea măriţi în volum şi dureroşi la palpare (în special la pisici). Câinii prezintă izostenurie (densitatea specifică a urinei este de 1,008-1,012) după 3 ore de la ingerarea etilenglicolului. După instalarea leziunilor renale apare sindromul uremic şi tratamentul este ineficient. Mai poate apare deshidratarea şi hipotermia cu puţin timp înainte de moarte.
Semne oculare: nistagmus, strabism, mioză şi uveită anterioară.

După apariţia semnelor precoce animalele intoxicate pot prezenta o perioadă de scurtă refacere după care semnele clinice revin cu o intensitate mai mare şi sunt mult mai grave, foarte rapid instalându-se coma şi moartea.

TABLOUL LEZIONAL Leziuni renale: edem perirenal, rinichi palid şi tumefiat, striuri de culoare galbenă sau galben-gri în special la nivelul joncţiunii cortico-medulare, degenerarea şi chiar necroza tubilor contorţi proximali şi prezenţa intralumenală a depozitelor de oxalat de calciu (evidenţierea cristalelor de oxalat de calciu pe amprentă renală examinată în lumină polarizată confirmă diagnosticul).
Alte leziuni nespecifice: edem cerebral, gastrită şi enterita hemoragică cu hiperemia peretelui gastric şi intestinal, mucoasa gastrică poate fi de culoare brună, hemoragică, hiperemia şi edemul pulmonar.

TRATAMENT

Tratament antidotic specific

Stabilirea diagnosticului precoce şi administrarea antidotului specific în primele 6 ore după ingerarea soluţiilor pe bază de etilenglicol poate salva animalul cu revenirea completă a acestuia. Odată cu avansarea semnelor clinice, în special a celor renale, tratamentul este de obicei ineficient.

Etanolul (mai ales pentru pisică), ca substrat competitiv cu o afinitate mai mare pentru alcool-dehidrogenază decât etilenglicolul. Soluţie de etanol 20%, administrare iv lentă, în doză de 8,8 ml/kg cu repetare la 6 ore timp de 2-3 zile.
Prevenirea metabolizării etilenglicolului se realizează eficient şi prin administrarea de 1,3 ml etanol soluţie 30%/kg, per os, urmată apoi de o administrare intravenoasă constantă, în perfuzie, a unei doze de 0,42ml/kg/oră, timp de 48 de ore.
Depresia sistemului nervos central, produsă de concentraţiile serice crescute de etanol, impune terapia intravenoasă cu lichide timp de cel puţin 48 de ore.
4-Metilpyrazolul (Fomepizolul, antidotul preferat pentru câine), ca inhibitor al alcool-dehidrogenazei, şi cu mai puţine efecte secundare decât administrarea de alcool pur pacienţilor. Prognosticul intoxicaţiei devine favorabil la câinii trataţi cu Fomepizol în primele 5 ore după ingerarea etilenglicolului.
Doza iniţială de fomepizol se recomandă a fi de 20 mg/kg greutate corporală, i.v., urmată, apoi, de 15 mg/kg, i.v., la 12 şi 24 de ore, iar la 36 de ore de 5 mg/kg, i.v., concomitent cu realizarea dializei peritoneale.

Măsuri generale de decontaminare

Provocarea vomei, spălături gastrice şi administrarea de purgative

Tratament simptomatic

Administrarea unor emetice pentru a reduce absorbţia gastro-intestinală a etilenglicolului: apă oxigenată diluată (3%) 5-15ml; sirop de ipeca l-2ml (70-140mg/kg greutate corporală) imediat după ingestie prin sonda gastrică sau administrarea de cărbune activat în primele 4 ore în doză de 5 g/kg.
Pentru prevenirea sau atenuarea convulsiilor se poate administra borogluconat de calciu în soluţie 10% în doze de 0,25mg/kg/zi intravenos în trei doze.
Prevenirea sau combaterea edemului pulmonar se poate realiza prin utilizarea corticosteroizilor (Prednisolon 2,5%, im, 2-20 mg) şi Miofilin
Tratamentul antidotic se asociază cu administrarea intravenoasă de lichide pentru corectarea tulburărilor hidroelectrolitice şi acidobazice, precum şi pentru accentuarea diurezei
Crectarea acidozei prin administrarea de soluţii de bicarbonat, i.v., lent.
Pe timpul perioadei refacerii tubilor renali (care poate dura câteva luni până la un an), este necesară terapia de susţinere a funcţiilor vitale ale pacientului şi dializa peritoneală sau pleurală.
Se interzice medicaţia stimulantă a sistemului nervos iar raţia trebuie să fie bogată în glucide şi cu conţinut minim de proteine, sodiu şi potasiu

OBSERVAŢII