ETIOLOGIE
Fluoroacetaţii sunt derivaţi fluorinaţi ai acidului acetic, şi se găsesc de regulă sub formă de săruri de sodiu.
Compuşii cei mai utilizaţi sunt:
Monofluoracetatul de sodiu (1080 – numărul de catalog devenit numele de brand al majorităţii compuşilor)
Fluoroacetatul de sodiu (N-1030)
Fluoroacetatul de metil (MFA 1080)
Fluoroacetamida
Acidul o-fluoroacetilsalicilic
Toate aceste produse sunt substanţe incolore, inodore, insipide şi hidrosolubile, folosite în controlul invaziei de rozătoare şi prădători, extrem de toxice pentru om şi animale, motiv pentru care nu sunt folosite pe scară largă.
Fluoroacetatul de sodiu se poate găsi natural în frunzele a peste 40 de plante din emisfera sudică (Brazilia, Australia, Africa).
Contaminarea poate apare prin otrăviri accidentale din cauza neglijenţei plasării momelilor . Intoxicaţia secundară apare în cazul carnivorelor care consumă rozatoare otrăvite.
PATOGENEZA
Absorbţia toxicului se face rapid, pe cale digestivă.
În organism, fluoroacetaţii substituie acetilcoenzima A în cadrul metabolismelor intermediare şi se combină cu acidul oxaloacetic formând fluorocitrat.
Fluorocitratul inhibă aconitaza din ciclul acidului citric (ciclul Krebs), împiedicand finalizarea acestuia.
Astfel, se acumulează acidul citric blocând producţia energetică celulară şi respiraţia celulară. Acidul citric în exces captează, din ţesuturi şi umori, ionii de calciu şi se transformă în citrat de calciu, ajungându-se astfel la o hipocalcemie severă.
Blocarea ciclului Krebs determină apariţia acidului monofluorocitric şi blocajul unor enzime celulare. Drept urmare, se produc tulburări ale sistemului nervos central şi ale muşchiului cardiac.
Primele organe afectate de deficitul energetic celular sunt cordul si creierul.
Doza orală letală, în mg/kg este de: 0,5-1,75 la cal; 0,15-0,62 la vacă; 0,25-0,50 la oaie; 0,30-0,70 la capră; 0,3-0,4 la porc; 0,06-0,20 la câine; 0,30-0,50 la pisică şi 10-30 la păsări domestice.