bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Intoxicaţia cu Raticide anticoagulante

SPECIILE CELE MAI AFECTATE Canide, Feline
PROGNOSTIC Rezervat, în momentul observării semnelor clinice, boala poate fi avansată într-un punct în care nu mai sunt eficiente tratamentele.
ETIOLOGIE Din punct de vedere biochimic, rodenticidele anticoagulante se împart în două categorii:

Derivaţi ai 4-hidroxicumariniei:
  1. Warfarina (Compus 42, Braumolin, Rodina, Warfarat, Actosin, Horatrin, Zoocumarina, Coumadin, Cumafuril, Ratitox, Rozitox, Cumafen, Delicia, Rastop, Cumaton, Contonfit, Jantoven, Marevan, Lawarin, Waran etc)
  2. Brodifacoum (Superwarfarina, Dcon, Finale, Fologorat, Havoc, Jaguar, Klerat, Matikus, Mouser, Pestanal, Pestoff, Ratak, Rodend, Ratsak, Talon, Volak, Vertox, Volid etc)
  3. Bromadiolonă (Bromatrol, Lanirat etc)
  4. Alte produse cumarinice (Dicumarol, Cumaclor, Difenac, Cumatetralil etc)
Derivaţi ai indan-1,3-dionei:
  1. Pindona, Fentolacin, Valona, Difacinona, Clorofacinona, Radion
Raticidele se folosesc în general sub formă de momeli de-a lungul căilor obişnuite de acces al rozătoarelor.
Preparatele comerciale conţin de obicei 0,025-1% substanţă activă în amestec cu pulberi minerale. De remarcat că aromele raticidelor (peste, unt de arahide) sunt atractante pentru mamifere.
Intoxicaţia apare cel mai adesea prin accesul animalelor de companie la momeli. Intoxicaţia secundară este rară, dar deseori raticidele sunt folosite pentru otrăviri intenţionate datorită potenţialului toxic şi uşurinţei cu care pot fi obţinute fără a trezi suspiciuni.
Raticidele anticoagulante sunt una dintre principalele cauze de expunere la toxice pentru câini, intoxicatia fiind mai puţin frecventă la pisici, în timp ce animalele de fermă sunt rar expuse acestui pericol.

Raticidele se folosesc în general sub formă de momeli de-a lungul căilor obişnuite de acces al rozătoarelor.
Preparatele comerciale conţin de obicei 0,025-1% substanţă activă în amestec cu pulberi minerale. De remarcat că aromele raticidelor (peste, unt de arahide) sunt atractante pentru mamifere.
Intoxicaţia apare cel mai adesea prin accesul animalelor de companie la momeli. Intoxicaţia secundară este rară, dar deseori raticidele sunt folosite pentru otrăviri intenţionate datorită potenţialului toxic şi uşurinţei cu care pot fi obţinute fără a trezi suspiciuni.
Raticidele anticoagulante sunt una dintre principalele cauze de expunere la toxice pentru câini, intoxicatia fiind mai puţin frecventă la pisici, în timp ce animalele de fermă sunt rar expuse acestui pericol.
PATOGENEZA Pătrunderea raticidelor în organism se face în general pe cale digestivă. Absorbţia  este mai mare de 90% iar vârful plasmatic apare la 12 ore postingestie. Transportul este prelungit prin legăturile strânse cu proteinele plasmatice (90 – 95 % în cazul Warfarinei).

Raticidele anticoagulante sunt considerate substanţe antagoniste vitaminei K, acţionând prin următoarele mecanisme:
  1. Intră în competiţie şi inhibă epoxid reductaza vitaminei K
  2. Blochează sinteza protrombinei, proconvertinei, factorului anti-hemofilic B şi al factorului Stuart
  3. Inhibă activitatea microflorei tubului digestiv, responsabilă de sinteza vitaminei K.
Derivaţii cumarinici se acumulează în organism şi acţionează ca factori anticoagulanţi, efectul putând să apară după zile sau chiar săptămâni de la prima ingestie.
Dozele letale variază în limite largi, în funcţie de substanţa activă, produsul comercial, specia şi vârsta animalelor etc. Pentru câini, dozele toxice variază între 1-50 mg/kg. O doză de 1 mg/kg de Warfarină poate omorî un câine sau o pisică dacă este administrată zilnic, timp de o săptămână. Animalele care alăptează sunt foarte rezistente la acţiunea anticoagulantelor, fiind protejate fiziologic de prolactină.

Potenţatori ai toxicităţii:
  1. Medicamente care substituie anticoagulantele din legăturile cu proteinele plasmatice, crescând disponibilitatea toxicului (fenil-butazona, difenilhidantoina, sulfamidele şi corticosteroizii)
  2. Unele produse (sulfoquinoxalina) cresc toxicitatea prin inhibarea sintezei vitaminei K in intestin.
  3. Pentru animalele de fermă, consumul de plante care conţin cumarină (sulfina sau trifoiul dulce), poate accelera producerea intoxicaţiei cu aceste substanţe.
MANIFESTĂRI CLINICE

Semnele clinice apar la 1-3 zile după ingestia toxicului, caracteristice fiind hemoragiile generalizate, cu localizare diferită în funcţie de individ sau de specie.

  1. Hematoame subcutanate deformând regiunile corporale respective
  2. Epistaxis, hemoragii gingivale, metroragie, melenă, hematemeză, hematurie.
  3. Hemoragii capilare care pot apărea chiar în absenţa traumatismelor.
  4. Hematoame submandibulare, periarticulare si pe laturile toracelui.
  5. Hemoragie internă spontană cu anemie acută, şoc şi cianoză.
  6. Hemoragie în encefal, măduva spinării sau în spaţiile subdurale manifestată prin ataxie, pareze, depresie, convulsii şi moarte subită.
  7. Hemoragie peri sau intraarticulară cu şchiopături, tumefierea articulaţiei şi durere

Alte semne clinice, datorate exclusiv coagulopatiei:

  1. Anemie, mucoase aparente palide, slabiciune, ataxie si dispnee, aritmii şi puls slab.
  2. Femelele gestante pot avorta sau făta la termen fetuşi morţi.
  3. La ascultaţia pulmonului se remarcă respiraţie suflantă; cordul este „pocnitor", cu prezenţa de sufluri sistolice.

Moartea survine prin vasodilataţie generalizată, convulsii, asfixie şi încetarea activităţii cardiace.

Tabloul clinic poate fi completat de investigaţii paraclinice:

  1. Timpul de coagulare mare, este de 2-10 ori mai mare decât normal.
  2. Timpul de protrombina mare, este de 2-6 ori mai mare decât normal.
  3. Numărul trombocitelor este normal dar hematocritul este scăzut.
  4. Radiologic se observă hemoragii masive în abdomen sau torace.
  5. Toracocenteza (cu un ac cu diametrul foarte mic) confirmă hemotoraxul.
  6. Evidenţierea chimică a  anticoagulantelor sau metaboliţilor lor în sânge, ţesutul hepatic sau renal şi urină. Metaboliţii Warfarinei apar în urină după cel puţin 10 zile de la administrarea unei singure doze şi oferă astfel o dovadă de intoxicaţie cu Warfarină la animalele în viaţă.


TABLOUL LEZIONAL Morţile subite sunt însoţite de hemotorax sever, hemomediastin, hemopericard, edem pulmonar şi hemoragii pulmonare. Necroză centrilobulară hepatică datorită anemiei şi hipoxiei.
TRATAMENT

Măsuri generale de decontaminare

  1. Îndepărtarea toxicului trebuie facută în primele 8h postingestie.
  2. La animalele care manifestă semne clinice, detoxifierea este de regulă fara rezultat. Totuşi, dacă se suspectează o ingestie continuă de doze mici de toxic, se procedează la administrarea de cărbune medicinal şi purgative (sulfat de sodiu sau magneziu).

Tratament antidotic specific

Antidotul specific în intoxicaţia cu raticide anticoagulante este reprezentat de fitomenadionă (vitamina K1)

  1. La câini şi pisici se administrează oral (2–5 mg/kg), venind în completare cu un tain bogat în grăsimi (hrană umedă pentru câini) pentru a stimula absorbţia. Administrarea orală este mai eficientă şi evită eventualele hemoragii datorate injecţiilor. De asemenea, administrarea vitaminei K iv poate provoca şoc anafilactic. Dacă este obligatorie administrarea parenterală (3–5 mg/kg im/sc) trebuie folosit un ac cu cel mai mic diametru posibil.
  2. Animalelor în convalescenţă li se administreaza vitamina K zilnic, 21-30 zile deoarece unele raticide (precum bradifacoum) au un efect anticoagulant prelungit (30 zile). În plus, terapia prelungită asigură o marjă de siguranţă în cazul în care toxicul nu este cunoscut.
  3. La suine - 2-5 mg/kg sc/im. Raţiile suinelor sunt de regulă suplimentate cu menadionă (vit K3 - 10-20 g/t furaj) pentru a preveni boala hemoragică a porcului.
  4. La cabaline doza nu trebuie sa depăşeasca 2 mg/kg, deoarece menadiona poate provoca insuficienţă renală fatală.
  5. La rumegătoare – vit K1, 0,5–1,5 mg/kg sc/im (maxim 10 ml la un loc de administrare).

Tratamentul sindromului hemoragipar şi al fragilităţii vasculare

  1. Vitamina C sol. 10% iv în doze masive, superioare celor uzuale
  2. Clorură sau gluconat de calciu sol. 10%, iv, 0.1 g/kg
  3. Venostat sc, im sau iv (în cazurile foarte grave), 1-3 fiole/zi în funcţie de talia animalului
  4. Adrenostazin, im, 1-3 fiole (injecţia este dureroasă iar administrarea este ineficientă în cazul hemoragiilor mari
  5. Adrenalină sol. l%o, sc, 0.2-1 ml (în cazul apariţiei colapsului)
  6. Transfuzii cu sânge integral 10-20 mg/kg. Primul sfert al dozei se administreaza rapid iar restul lent iv. Transfuzia combate anemia şi hipovolemia şi furnizează factori ai coagularii. Se poate folosi sânge integral sau plasmă proaspătă.
  7. Pacientul se menţine încălzit şi se evită manipulările frecvente.
  8. Antibioterapie preventivă
  9. Combaterea anemiei în convalescenţă cu Fier Dextran, im, 0,5 ml

OBSERVAŢII