bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi.

Intoxicaţia cu Acid cianhidric şi cianuri

SPECIILE CELE MAI AFECTATE Canide, Feline, Rumegatoare mari, Rumegatoare mici, Ecvine, Suine, Pasari de ferma
PROGNOSTIC Evoluţia intoxicaţiei se decide, de obicei, în prima jumătate de oră. Dacă absorbţia toxicului nu a fost prea mare şi tratamentul a fost suficient de precoce, animalul poate fi salvat.
ETIOLOGIE Acidul cianhidric şi compuşii acestuia reprezintă unul dintre toxicii cei mai puternici pentru aproape toate formele de viaţă. Acidul cianhidric sau prusic este un acid anorganic foarte slab, lichid, incolor, şi cu miros înţepător de migdale amare. Cianurile sunt sărurile acidului cianhidric cu diferite metale (Na, K, Ca, Zn, Ba, Cd, Cu, Au, Ag, Pb, Hg) şi cu amoniacul (NH4CN, cianura de amoniu). Cianurile sunt ubicuitare în natură, fiind produse în urma reacţiilor metabolice a unei game largi de microorganisme şi peste 2650 de specii de plante.
Niveluri mari ale acestor substanţe pot fi întâlnite în apropierea unor obiective industriale, fiind folosite la prepararea băilor de galvanizare sau ca reactiv de laborator în diferite sinteze. Otrăvirea cu cianuri poate fi provocată prin inhalare de vapori, gaz, praf sau reziduuri solide fine, absorbţie prin intermediul pielii sau prin ingerarea accidentală.
Contaminarea  mediului prin accident ecologic cu cianuri este de o gravitate extremă, toate organismele vii din zona expusă fiind în pericol mortal.

Glicozizii cianogenetici sunt compuşi naturali sau sintetici, care prin hidroliză produc un compus non-glucidic (aglicon), o moleculă de acid cianhidric liber şi una sau mai multe molecule ale unui glucid sau acizii acestuia. Există aproximativ 14 glicozizi cianogenetici naturali, distribuiţi în peste 1200 de specii de plante.
În culturile furajere, asemenea plante sunt: Sorghum vulgare (mătură, mălai tătăresc etc), Sorghum sudanense (iarbă de Sudan), Sorghum sacearatum (ce conţine durrina), Trifolium repens (trifoi alb) etc. În flora păşunilor, miriştilor şi fâneţelor, cele mai importante plante de acest fel sunt: Sorghum halepense (costrei), Lolium (meişor, mei pădureţ), Poa (firuţă, floarea fânului), Cynodon (pir gros, iarba câinelui), Holcus (ovăscior, flocoşică, iarba cailor), Carex (rogoz), Andropogon (păiuş dulce, sardină, bărboasă), Juncus (pipirig, rugină, iarba mlaştinei), Melica (mărgică), Linum (in cultivat sau sălbatic ce conţine linamarina), Lotus (ghizdei, trifolişte, colţunată), Trigolchin (broscăriţă), Scirpus (ţipirig), Ruta (virnat), Anthoxantum (iarba viţeilor), Gfyceria (mana de apă, ruorică) etc. În frunzele tinere de Sambucus (soc), Ribens (agriş), Padus (mălin alb) etc, în miezul crud al sâmburilor de Prunus (prun), Cerasus (cireş, vişin), Piersica (piersic), Amigdalus (migdal), Armeniaca Al. J. (cais, zarzăr), Cydonia etc, în seminţe de Pisum (mazăre), Vicia (măzăriche) se întâlnesc principii cianogeni.

Acidul cianhidric poate fi utilizat şi ca insecticid şi rodendicid, în special în încaperi bine izolate (de exemplu produsul Zyklon).
PATOGENEZA Acţiunea toxică a ionului cian se datorează capacităţii sale de a inhiba unele enzime, în special citocromoxidaza, întrerupând lanţul respirator şi împiedicând utlizarea oxigenului de către celule, ceea ce determină asfixie celulară.
Sângele rămâne saturat cu oxigen (ceea ce explică nuanţa de roz a tegumentelor în cazurile de intoxicaţie mortală).
Celula nervoasă este deosebit de sensibilă la anoxie, fiind prima afectată în acest tip de intoxicaţie.
În otrăvirea masivă cu cianuri, mecanismul toxicităţii este mult mai complex. Astfel este posibil ca şocul endogen produs prin eliberarea aminelor biogene să determine stop cardiac.
Cianurile pot provoca atât vasoconstricţie arteriolară pulmonară, cât şi vasoconstricţie arteriolară coronariană, urmate direct sau indirect de insuficienţă cardiacă, apărând creşterea presiunii venoase centrale corelată cu scăderea presiunii arteriale.
Rumegăroarele (bovine şi oi) sunt mult mai susceptibile la otrăvirea cu acid cianhidric, decât animalele monogastrice (cai şi porci). pH-ul scăzut al stomacului monogastricelor favorizează distrugerea enzimelor care catalizează reacţia de transformare a glicozizilor cianogenetici în acid cianhidric liber. Acţiunea microorganismelor din rumen favorizează de asemenea metabolizarea glicozizilor cianogenetici.
Doza toxică se apreciază la cca 1 mg HCN/kg corp. La păşune, rumegătoarele înfometate este suficient să pască timp de 5 - 10 minute (cca 3 - 5 g iarbă/kg corp), pentru ca intoxicaţia să se declanşeze rapid, în toată gravitatea sa şi în timp de 30 minute şi până la 2 - 3 ore, tot efectivul de animale poate muri, chiar pe păşune.
Sacrificările de necesitate sunt o raritate din cauza evoluţiei şi morţii rapide a animalelor intoxicate. La monogastrice semnele intoxicaţiei apar după cca 5 - 8 ore.
MANIFESTĂRI CLINICE

Intoxicaţia supraacută este rar întâlintă în medicina veterinară, şi se produce la inhalarea acidului cianhidric sau la ingerarea cantităţilor de ordinul gramelor de cianura de potasiu sau sodiu. Are loc o inhibare a centrilor bulbari manifestată prin convulsii epileptiforme şi contractură tonică generalizată, cu apnee, cianoză, midriază, edem pulmonar acut si moarte.


Intoxicaţia acută. Animalele se opresc brusc din păşunat, devin foarte atente şi privesc în jur cu teamă. În scurt timp - câteva minute - apar tremurături generalizate (mult accentuate la musculatura trenului posterior), convulsii tonice şi clonice, urmate de pareze, fapt ce explică nesiguranţa în mers, tulburări de echilibru şi preferinţa de a sta culcat, gemând şi horcăind. De obicei animalele cad şi cu toate eforturile depuse nu se mai pot ridica, executând doar mişcări de pedalare.
Respiraţia devine amplă şi frecventă, apoi survine apneea. În câteva minute se instalează un colaps cardio-vascular ireversibil când evoluţia nu se rezumă la câteva minute, se mai constată midriază, ochii devin puternic congestionaţi (chiar şi unele picături de sânge), anusul şi vulva prolabate şi uneori cu strii de sânge, salivaţie abundentă, emisie de fecale şi de urină, precum şi mirosul de migdale amare al aerului expirat.

Moartea poate interveni în 15 - 30 minute de evoluţie, prin asfixie celulară şi inhibarea centrilor vitali bulbari, încetând activitatea respiratorie şi cea cardiacă. În caz de remitere, după o stare semicomatoasă, animalul revine treptat în 2 - 3 ore, preocupându-1 în continuare păşunatul.



TABLOUL LEZIONAL Cadavrul prezintă coloraţie roz-deschis, este uşor balonat, mucoasele aparente congestiv-hemoragice, exoftalmie, subcutanat hematoame caracteristice, vezica urinară plină la maximum cu urină clară, limpede, organele din cavitatea abdominală şi toracică cu multiple leziuni congestiv-hemoragice pe suprafaţă şi în profunzime. Specific în intoxicaţia cianică este culoarea roşu aprins a sângelui şi existenţa furajelor nedigerate cu miros puternic de migdale amare (caracteristic acidului cianhidric).

TRATAMENT

Tratament antidotic specific

Tratamentul este de multe ori tardiv, datorită evoluţiei rapide.

  1. albastru de metilen 2%, iv, 5-150 ml la animale mari, 0,01-0,05 g la animalele mici
  2. nitrit de sodiu, iv, 25 mg/kg, soluţie 1%
  3. hiposulfit de sodiu, în soluţie de 10-20% câte 5-10 g la rumegătoarele mari
  4. se poate folosi alternativ şi un amestec de azotit de sodiu 20% 1 ml şi tiosulfat de sodiu 20%, 3ml în doză de 4 ml la 45 de kg
  5. oxigenul este considerat un antagonist fiziologic al cianurilor, la presiune hiperbarică având un efect de protecţie moderat şi acţionând ca agent eficient de potenţare a acţiunii antidoturilor.

Măsuri generale de decontaminare

Se va stopa contactul animalului cu toxicul (scoaterea imediată a animalelor de pe păşune, scoaterea furajelor din ieslea animalelor, spălarea tegumentelor la locul de contact etc).

  1. se interzice consumul de apă
  2. se vor administra imediat emulsii grase din uleiuri comestibile, lapte, mucilagii etc, în cantitate de 1 - 5 litri la rumegătoarele mari şi de 0,5 litri la animalele de talie mijlocie, pentru formarea pansamentului gastrointestinal şi blocarea moleculei nitrilglicozidului pentru enzimă
  3. cărbune medicinal activat, în suspensie fină
  4. soluţie de permanganat de potasiu pe cale orală.

Tratament simptomatic

  1. Glucoza se poate folosi în furajare, preventiv, introducându-se în raţia furajeră, pentru atenuarea toxicităţii furajului cianogen.
  2. Vitamina B12 (hidroxicobalamină, im, 50-100 mg/zi, în funcţie de talia animalului)
  3. Analeptice cardiace (cofeină 25%, sc, 1-2 ml la animalele mici şi 5-10 ml la rumegătoarele mari)
  4. După restabilire, animalele se ţin în repaus complet, afară sau în adăposturi bine aerisite şi se vor hrăni cu furaje uscate.
  5. Adăparea se suprimă pentru câteva ore.
În majoritatea cazurilor, intervenţia terapeutică este nerealizabilă, din cauza evoluţiei rapide şi numărului mare de animale afectate.

OBSERVAŢII