Toxicoze în Medicina Veterinara

Intoxicaţia cu Carbamaţi

SPECIILE CELE MAI AFECTATE Rumegatoare mari, Rumegatoare mici, Canide

PROGNOSTIC Prognosticul poate fi favorabil datorită toxicităţii în general mai reduse faţă de alte pesticide, dar devine rezervat spre grav, din cauza posibilei întârzieri în precizarea diagnosticului.

ETIOLOGIE Carbamaţii sunt derivaţi alchilici sau arilici ai acidului carbamic, folosiţi în agricultură insecticide, acaricide, fungicide şi ierbicide.
Cei mai importanţi reprezentanţi sunt: Carbaryl, Furadan, Izolan, Dimeta, Barban, Diallat şi Triallat, Benomyl, Asulam, Chlorbufam, Karbutilate.
Intoxicaţia se produce prin ingestie accidentală de produs agrochimic, sub formă de lichid sau pudră.
De asemenea, intoxiaţia poate fi de natură iatrogenă, determinată de greşelile de dozare în tratamentul ectoparaziţilor.
În general, toxicitatea produselor carbamice este scăzută, incidentele de gravitate deosebită fiind mai rare. Femelele sunt mai sensibile la toxic. Prin administrarea de propionat de testosteron la femele, rezistenţa acestora creşte până la aceea a masculilor. Masculii castraţi sunt însă la fel de sensibili ca şi femele din specia respectivă.

PATOGENEZA Efectul toxic al carbamaţilor este identic cu cel al esterilor organofosforici – inhibarea colinesterazei, dar spre deosebire de aceştia, carbamaţii produc leziuni reversibile.
Reversibilitatea legăturii carbamat-enzimă, se datorează hidrolizării rapide a acesteia (24 de ore), enzima redevenind funcţională.
De asemenea, carbamaţii, ca şi insecticidele organofosforice, pot inhiba esterazele care conţin serină în nucleul catalitic (numite esteraze serice sau beta-esteraze).
Deşi inhibarea esterazelor serice, altele decât acetilcolinesteraza nu este reprezentativă pentru toxicitatea compuşilor, aceasta poate avea semnificaţie pentru potenţarea toxicităţii compuşilor după expunerea pe termen lung la doze scăzute.
Furadanul, derivat carbamic larg folosit la noi în ţară are DL50 de 10,2 mg/kg la iepure de casă, 19 mg/kg la câine şi 25-39 mg/kg la puii de găină. Este toxic şi pentru albine, prin contact direct. Unii compuşi, percum Baranul, sunt puternic fotosenibilizanţi.

MANIFESTĂRI CLINICE Având în principal acţiune anticolinesterazică, simptomatologia va fi asemănătoare cu cea înregistrată în intoxicaţiile cu produse pe bază de substanţe organofosforice.
Simptomele apar de la câteva minute la 2-3 ore de la contactul cu toxicul.

Anorexie, hipersalivaţie, diaree, flatulenţă, creşterea secreţiilor bronşice, transpiraţii excesive
Semne neurologice – ataxie, contracţii musculare, prostraţie.
Contracţia muşchilor fini
Poate apare alopecie, în cazul expunerilor repetate.

TABLOUL LEZIONAL Leziuni nespecifice: congestie generalizată, hemoragii cardiace şi gastrice, edem pulmonar.

TRATAMENT Se va recurge la un tratament simptomatic şi de decontaminare (tratament asemănător celui recomandat în intoxicaţiile cu insecticide organofosforice).
Tratamentul antidotic exclusiv cu atropină dă bune rezultate. Administrarea atropinei la câini se va face cu mare precauţie deoarece aceştia sunt foarte sensibili la această substanţă. În timpul tratamentului se urmăreşte eventuala instalare a midriazei şi a tahicardiei momentul în care se întrerupe administrarea.
În tratamentul intoxicaţiei nu pot fi folosiţi reactivator de colinesterază, ca în cazul insecticidelor organofosforice, datorită faptului că aceştia nu se pot fixa de enzimă, întrucât ambele situsuri enzimatice sunt blocate de toxic. Mai mult chiar, oximele pot provoca o oarecare potenţare a efectului toxic al carbamaţilor.

OBSERVAŢII